Invatand ca negura luminii cuprinsa-I toata-n freamatul de frunze din fiecare noua primavara...

            Ca nici o citadela nu poate fi mai trainica decat samanta–nflorita a pantecului nascutii
                   pelerini, daruiti timpului pentru a ne purta (ne)vesniciile noastre, catre ultima treapta a
                        sufletului...

                  Invatand ca, doar cine a cunoscut certitudinea durerii singularitatii si nesfarsitei mirari a
                        mortii careia, toti ii suntem tributari, neputand-o pacali, trimitand pe altcineva sa
                              faca pasul dintre hotare in locul nostru, se poate bucura de fiecare clipa...